De unde atâta entuziasm?

 

                               De unde atâta entuziasm?

   Alegeri 2014, combinația dintre "fâs" şi "pârț"! Text apolitic.

  

    Sfârşitul de an ne-a adus posibilitatea de a ne exercita dreptul la vot! Cu bune, cu rele, țara trebuia să-şi aleagă preşedintele pentru urmatorii 5 ani; Mickey Mousse mefistofelicul sau Klauss zis' "ein mann ein wort, zwei damen zwei avort"!?

  

   Primul tur ne-a adus un podium previzibil, şi un plus pentru Monica Macovei care a scos la vot un electorat ce nu votase din 2000. 

  

   Urma turul al 2-lea, şi după dezbaterile ce au avut loc credeam că "Pictor Vonta" va defila. Ei bine nu a fost aşa şi neamțu' a câstigat detaşat. Foarte bine, dar de unde atâta entuziasm? A fost cea mai slabă campanie electorală din istoria "democratică" a Românie cu cei mai slabi candidați. Poporul român nu este atât de prost precum il cred unii. Eu cred că cei mai mari dobitoci au guvernat țara incepând cu anul 1989 si până in prezent, dovadă locul "fruntaş" pe care il ocupă Romania astazi. Să ştiți că niciun străin nu a furat şi nu a vâdut Romania mai mult decât au facut o românii care ne-au condus. 

   

   Am observat trei categorii de oameni după alegeri. Prima care se bucura că a pierdut Ponta, a doua care se bucură că a ieşit Iohannis, şi a treia care se bucură că in sfârşit tinerii s-au implicat şi au avut un cuvânt greu de spus. Permiteți-mi să fac parte din cea de a 3 a categorie, să fiu fericit că primele generații cu adevărat europene ale României incep să se implice in viitorul tării. A sosit momentul să avem atitudine, iar asta se datoreaza tinerilor si internetului care ne ajuta să comunicăm şi să ne informăm, nu să fim dobitoci aşa cum voi, politicienii, credeti. Cu un aer atât de superior parcă nici nu sunteți de pe pamânt, vă rog sa-mi dați ocazia să vă trezesc la realitate. Nu sunteți moştenitorii României, nu aveti nici măcar jumatate din cultura noastră, sunteți niste bieți pseudo-politicieni plini de complexe si frustrări, cu nereuşite politice care acum incearcă sa dea lecții de moralitate. Nişte gargaragii care se cred infailibili, nulități profesionale reconvertite cu gura mare si capul mic!

   

   Permiteți-mi sa nu mă bucur incă şi pentru victoria lui Iohannis. Prima oară el trebuie să realizeze că prezența la vot a fost istorică având in vedere planurile celor doi candidați iar asta pune o presiune imensă pe umerii lui! Daca nu va fi "neamț" in continuare, vom avea aceaşi viața, vom avea aceleaşi condiții şi vom continua să urlam alți 5 ani sloganul capitaliştilor corupți: Jos Comuniştii!

P.S. Tinerii au incredere in tine, nu-i dezamăgi!

   

Mi-au trebuit 20 de ani...

   1 Mai 1994, primele mele amintiri ce au legatură cu Formula 1, şi, probabil una din cele mai triste. Eram împreună cu familia mea în fata televizorului pregătiti sa urmărim cursa de la Imola, actorul principal Ayrton Senna. Cu o zi înainte, în calificări murise Roland Ratzenberger.Asta după ce vineri parcă Rubens Barrichello suferise un accident grav. Cursa aia nici nu trebuia să se dispute. Avînd în vedere cele întîmplate pană în ziua "grand-prix"-ului eram siguri că nu putem fi martorii unei noi tragedii.Stăteam atîrnat de un scaun în camera naşilor mei la Sannicolaul Mare comentînd cu tata startul ce urma. Eram un puţoi, dar ştiam ca Senna e cel mai tare.

  START! Începe cursa, toate bune si frumoase pînă în turul al 7-lea, cînd, Williams-ul pilotat de Senna izbeşte din plin un zid de beton aflat acolo datorită naturii circuitului de la Imola. Un rîu trece după acel zid iar existenţa acelui rîu împiedică posibilitatea unui teren de degajare larg, potrivit pentru curba de mare viteza Tammburello. Maşina era relativ întreaga şi din astfel de accidente mai scăpaseră mulţi piloti în acei ani. A durat o veşnicie pînă cînd personalul medical a ajuns la maşina brazilianului. Slabe mişcări ale căştii sale ne-au făcut sa credem că Senna ar putea fi în viata. Însă intervenţia pe loc a corpului însîngerat şi plecarea cu elicopterul nu arătau bine deloc. Cursa a fost repornită...Schumacher a cîştigat-o. Pe podium, Michael a aflat ca rivalul său e mort...

   La început nu am înţeles ce se petrece. După ce comentatorul a repetat, am realizat că omul ăla care era mai mult decît un pilot de curse si pe care îl îndrăgeam atît de mult nu mai este. Parcă îmi murise cineva drag!

   Dar, în momentul acela de maximă cumpănă, se năştea un alt mare campion, Michael Schumacher. Cel care avea sa pună stapinire pe "Marele Circ" pentru multă vreme. Niciodată, dar absolut niciodată nu am ţinut nu Schumacher, "Schumi" cum îl alintă fanii. Marturisesc faptul că din cauza lui am renunţat o perioada sa mă uit la Formula 1. Cel mai simplu era sa-mi aleg favoritul în fiecare an: cel ce avea cele mai mari şanse să-'L' învingă. Omul ăsta era atîta de bun, încît ştiai dinainte deznodamîntul cursei. Dacă cumva ploua, Schumi avea cotă 1.01 să cîştige.Ca si azi cu Vettel. 

   Dar după 20 de ani realizez că omul ăsta are un loc în inima mea. În primul rînd pentru că este un pilot desăvîrşit, apoi pentru viaţa lui, despre care am citit foarte multe. Un om care la 44 de ani ar putea spune că a cochetat cu moartea pe circuitele de Formula 1 mai des decît a făcut-o aproape oricare muritor. 

   Aseară, chillin' in my crib, i-am făcut o "vizită" lui "Schumi", asa ca de la gînd la gînd. Nu ştiu ce mi-a venit, dar  aşa am simţit eu, să dau o "fugă" pană la el. Am vrut să-l cert prima oară, să- l întreb de ce a fost aşa bun, de ce nu am putut să-l indragesc pană acum, dar mi-am dat seama că problema a fost la mine si oricum nu era momentul potrivit pentru reproşuri. Totuşi nu m-am putut abţine si tot i-am zis vreo doua lui Michael. I-am reproşat că m-a obligat sa scriu despre el şi că m-a făcut cam tîrziu sa realizez anumite lucruri...Apoi l-am liniştit, şoptindu-i la ureche, aşa, ca să audă doar el, că nu îi port pică, şi că ramane cel mai mare, după Senna fireşte.

   P.S. Schumi mai trebuie sa cîştigi o singură cursă, cea cu viaţa!Eu îţi tin pumnii!

   

Story of Stuff -- sau cat de prosti suntem.

Non-valori & stuff

    

   Săptămîna asta, citind presa din minunata noastră tărişoară, aflu că o adolescentă de 18 ani, Bethany Mota, a reuşit să adune pe canalul de Youtube 4,8 milioane de abonaţi, mai mulţi chiar şi decit multe alte personaje care ar şi merita un "subscribe".Domnişoara este un adevărat superstar pe Internet datorită clipurilor pe care le postează, filmate în camera ei, în care prezintă idei de shopping, make-up sau diferite accesorii. Desigur, făcînd o paranteza, acesta este probabil cel mai "gay" subiect cu care cineva şi-ar putea incepe un blog, dar nu aici vreau sa ajung, aşa că aveţi răbdare!

   Youtube a fost şi este o rampă de lansare pentru mulţi adolescenţi, dar Bethany pare să fie cel mai de succes exemplu al modului în care firmele se folosesc de social media pentru a-şi creşte vânzările, si , implicit a creşte veniturile "personajului".Bethany Mota a filmat sute de clipuri, pe care tot ea le editează, iar in 2010, a lansat un al doilea canal Youtube, menit să prezinte aspecte mai personale ale vieţii ei...(0 fucks given).

   De aceea lumea se duce pe rîpă. Non-stop, unde vezi cu ochii dai doar de personaje aidoma celei de mai sus. Am invaţat pe propria-mi piele ca ideea conform căreia recunoaşterea este acordată pe merit, nu reprezintă decît o utopie. Astăzi recunoaşterea nu nu este obtinuta de cei care sunt cu propriul suflet pe masă,cinstit si demn. Recunoaşterea nu este obţinuta de cei care nu acceptă compromisul sau nu acceptă să se vîndă pe cativa arginţi, după propriul chef al celor care deţin controlul. Desigur vor apărea mulţi care se vor întreba cu ce drept critic eu, dar nu o fac, ci doar îmi expun punctul de vedere.

   Si-atunci te întrebi: ce-ţi rămîne de făcut? Să treci de partea lor, a celor mulţi care deşi nu au valoare obţin ceea ce-şi doresc prin intermediul resorturilor sociale atît de bine puse la punct? Sau sa alegi drumul pe care te vei întîlni cu absolut toate morile de vînt, însă un drum onest si  lipsit de compromisuri?

   Revenind la oile noastre, pardon, oaia noastră, lumea tînăra nu mai stă să studieze, preferă mai degrabă sa vadă un video pe YouTube cu o fată/băiat de 16-25 ani dînd sfaturi de cumpărături/manichiură/fardat/relaţii si alte arii de genul, fără vreun scop constructiv.Toate astea fac parte din categoria reality show, categorie foarte considerată în zilele noastre, pentru că reflecta atitudinea de "leneş" a omului, care creşte exponenţial. Ce pot sa spun, dovada ca in viaţa nu ai nevoie nici măcar de liceu de multe ori.

   P.S. Ieri m-am întîlnit cu nişte foste colege ( "foarte realizate'') si le povesteam ca de astăzi o sa încep sa scriu pe blog sa-mi expun ideile. Reactia a fost ''OAAAAAAUUUUUUUU'' si ceva zambete...probabil ele sunt tinerele care fac view-uri la video-urile cu machiaje, tatuaje si farduri! Si să vedeţi, in liceu aveam cele mai mici note din clasă că nu mă interesau non-valorile de la catedra! Asta evoluţie.