1 Mai 1994, primele mele amintiri ce au legatură cu Formula 1, şi, probabil una din cele mai triste. Eram împreună cu familia mea în fata televizorului pregătiti sa urmărim cursa de la Imola, actorul principal Ayrton Senna. Cu o zi înainte, în calificări murise Roland Ratzenberger.Asta după ce vineri parcă Rubens Barrichello suferise un accident grav. Cursa aia nici nu trebuia să se dispute. Avînd în vedere cele întîmplate pană în ziua "grand-prix"-ului eram siguri că nu putem fi martorii unei noi tragedii.Stăteam atîrnat de un scaun în camera naşilor mei la Sannicolaul Mare comentînd cu tata startul ce urma. Eram un puţoi, dar ştiam ca Senna e cel mai tare.
START! Începe cursa, toate bune si frumoase pînă în turul al 7-lea, cînd, Williams-ul pilotat de Senna izbeşte din plin un zid de beton aflat acolo datorită naturii circuitului de la Imola. Un rîu trece după acel zid iar existenţa acelui rîu împiedică posibilitatea unui teren de degajare larg, potrivit pentru curba de mare viteza Tammburello. Maşina era relativ întreaga şi din astfel de accidente mai scăpaseră mulţi piloti în acei ani. A durat o veşnicie pînă cînd personalul medical a ajuns la maşina brazilianului. Slabe mişcări ale căştii sale ne-au făcut sa credem că Senna ar putea fi în viata. Însă intervenţia pe loc a corpului însîngerat şi plecarea cu elicopterul nu arătau bine deloc. Cursa a fost repornită...Schumacher a cîştigat-o. Pe podium, Michael a aflat ca rivalul său e mort...
La început nu am înţeles ce se petrece. După ce comentatorul a repetat, am realizat că omul ăla care era mai mult decît un pilot de curse si pe care îl îndrăgeam atît de mult nu mai este. Parcă îmi murise cineva drag!
Dar, în momentul acela de maximă cumpănă, se năştea un alt mare campion, Michael Schumacher. Cel care avea sa pună stapinire pe "Marele Circ" pentru multă vreme. Niciodată, dar absolut niciodată nu am ţinut nu Schumacher, "Schumi" cum îl alintă fanii. Marturisesc faptul că din cauza lui am renunţat o perioada sa mă uit la Formula 1. Cel mai simplu era sa-mi aleg favoritul în fiecare an: cel ce avea cele mai mari şanse să-'L' învingă. Omul ăsta era atîta de bun, încît ştiai dinainte deznodamîntul cursei. Dacă cumva ploua, Schumi avea cotă 1.01 să cîştige.Ca si azi cu Vettel.
Dar după 20 de ani realizez că omul ăsta are un loc în inima mea. În primul rînd pentru că este un pilot desăvîrşit, apoi pentru viaţa lui, despre care am citit foarte multe. Un om care la 44 de ani ar putea spune că a cochetat cu moartea pe circuitele de Formula 1 mai des decît a făcut-o aproape oricare muritor.
Aseară, chillin' in my crib, i-am făcut o "vizită" lui "Schumi", asa ca de la gînd la gînd. Nu ştiu ce mi-a venit, dar aşa am simţit eu, să dau o "fugă" pană la el. Am vrut să-l cert prima oară, să- l întreb de ce a fost aşa bun, de ce nu am putut să-l indragesc pană acum, dar mi-am dat seama că problema a fost la mine si oricum nu era momentul potrivit pentru reproşuri. Totuşi nu m-am putut abţine si tot i-am zis vreo doua lui Michael. I-am reproşat că m-a obligat sa scriu despre el şi că m-a făcut cam tîrziu sa realizez anumite lucruri...Apoi l-am liniştit, şoptindu-i la ureche, aşa, ca să audă doar el, că nu îi port pică, şi că ramane cel mai mare, după Senna fireşte.
P.S. Schumi mai trebuie sa cîştigi o singură cursă, cea cu viaţa!Eu îţi tin pumnii!
